Cele mai citite

loader-image
Botoșani
06:43, 29 martie 2024
temperature icon 12°C
cer fragmentat
Humidity 57 %
Wind 13 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 27 Km/h
Clouds Clouds: 75%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:57
Sunset Sunset: 18:38

Ultimele Știri

Cetăţeni din Bangladesh şi Pakistan reţinuţi la frontieră

6 ianuarie 2023 | Infractional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti efectuează cercetări cu privire la şase cetăţeni străini care au trecut ilegal frontiera de stat din Republica Moldova în România, peste râul Prut.

În data de 05 ianuarie a.c., în jurul orei 12.35, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti – I.T.P.F. Iaşi, aflaţi în desfăşurarea unei acţiuni organizate în zona de responsabilitate, au depistat, pe raza localităţii Santa Mare, judeţul Botoşani şi reţinut pentru cercetări şase cetăţeni străini a căror prezenţă în zonă nu era justificată.
Întrucât persoanele în cauză nu deţineau documente de identitate asupra lor, acestea au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, pentru continuarea cercetărilor.
La scurt timp însă, din cauza stării de sănătate a unuia dintre ei, a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical, cetăţeanul fiind condus la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, fiind ulterior externat şi condus la sediul S.P.F. Româneşti.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi 40 de ani, patru cetăţeni originari din Bangladesh şi doi din Pakistan, care au trecut frontiera de stat din Republica Moldova în România, peste râul Prut.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza Acordului de Readmisie cei şase cetăţeni au fost preluaţi de autorităţile statului vecin.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri