Cele mai citite

loader-image
Botoșani
22:52, 8 noiembrie 2024
temperature icon 5°C
cer senin
Humidity 88 %
Wind 9 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 9 Km/h
Clouds Clouds: 0%
Visibility Visibility: 10 km
Sunrise Sunrise: 07:08
Sunset Sunset: 16:45

Ultimele Știri

Cinci incendii înregistrate pe raza județului Botoșani în ultimele ore

1 iulie 2024 | Eveniment

În ultimele ore, pompierii din Dorohoi, Ștefănești și Trușești au intervenit pentru stingerea a cinci incendii care au cuprins vegetația uscată și culturi de grâu, în următoarele localități:

✔️ Dragalina – au ars aproximativ trei ha dintr-un lan de grâu;
✔️ Năstase – a ars vegetația uscată de pe aproximativ 300 mp. Exista pericolul de propagare a flăcărilor la mai multe case;
✔️ Gorbănești – au ars aproximativ opt metri liniari dintr-un gard viu și vegetația uscată de pe zece metri pătrați;
✔️ Drislea – un început de incendiu la o combină agricolă care treiera grâu;
✔️ Albești – au ars aproximativ 2,5 ha dintr-un lan de grâu. A fost salvat grâul de pe o suprafață de cca. șase ha.
La intervenții au participat și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Albești, Gorbănești, Trușești, Cristinești și Mihălășeni.

Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost focul în aer liber lăsat nesupravegheat, scânteile mecanice provenite de la combinele agricole cu care se treierau grâul și scurtcircuitul.

Arderea miriștilor sau a vegetației uscate este interzisă, potrivit legislației privind protecția mediului.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Reamintim proprietarilor terenurilor și reprezentanților asociațiilor agricole să:

– verifice maşinile şi utilajele agricole din punct de vedere tehnic, să asigurare dotarea acestora cu dispozitive parascântei şi cu mijloace de primă intervenție ‐ stingătoare, bidoane cu apă, lăzi cu nisip şi mături;

– remedieze defecţiunile apărute la maşinile şi utilajele agricole la distanță față de lanurile nerecoltate, mirişti sau vegetație uscată;

– alimenteze utilajele cu carburant în punctele de alimentare special amenajate;

– asigure punctele de recoltare cu tractoare cu plug sau disc, cisterne cu apă;

– asigure izolarea lanurilor prin fâşii arate sau discuite faţă de drumuri şi păduri sau căi ferate adiacente;

– strângă paiele rezultate în urma recoltării şi să are imediat miriştea;

– respecte regulile privind fumatul şi utilizarea focului deschis.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri