Per total, 368,7 milioane lei va primi judeţul Botoşani de la structurile centrale, suma fiind împărţită de către Fisc Consiliului Judeţean şi primăriilor din judeţ în baza unei formule matematice. Suma este mai mare cu 10,6 milioane lei comparativ cu anul trecut. Consiliul Judeţean va finanţa sistemul de protecţie a copilului şi centrele de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, inclusiv cămine de bătrâni şi unităţile de asistenţă medico-socială, acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevi, învăţământul special şi centrele de resurse educaţionale, declara trezorierul-şef al judeţului, Mihai Alexa. Pe de altă parte, sumele defalcate din TVA, destinate învăţământului şi asistenţei sociale şi protecţiei copilului, sunt de 251 de milioane de lei. De altfel, sumele de echilibrare, care vor fi împărţite prin votul consilierilor judeţeni, vor fi de 61,1 milioane lei, în condiţiile în care în 2013, acestea erau de 62,7 milioane lei. Trezorierul şef al judeţului mai spune că bugetul destinat salarizării însoţitorilor persoanelor cu handicap va fi de 18 milioane de lei, comparativ cu cele 16 milioane de lei alocate anul trecut.
Cele mai citite
Botoșani
09:04,
22 ianuarie 2025
3°C
cer acoperit de nori
Ultimele Știri
-
Cod galben de ceață și polei valabil pentru o parte din județul Botoșani
-
Accident auto pe o stradă din municipiul Dorohoi. O femeie transportată la spital pentru îngrijiri medicale
-
Incendiu izbucnit într-o clădire dezafectată din municipiul Dorohoi.
-
Crin Antonescu, validat candidat la prezidențiale în ședința PSD
-
Gheorghe Flutur a demisionat de la șefia PNL Suceava
-
CARTEA DE POEZIE: Scrisul hedonist
-
Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic Campania 2024
-
Sute de botoșăneni cu infecții respiratorii
-
Transport gratuit pentru elevii, profesorii și cadrele medicale din orașul Flămânzi
-
Rezultate slabe la simularea Evaluării Naționale
CJ Botosani va avea la dispoziţie 47,8 milioane de lei pentru plata arieratelor, a proiectelor şi a cheltuielilor de funcţionare
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: