În această dimineaţă, Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea tip cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, care afectează şi judeţul Botoşani. Astfel, începând cu ora 7:00 până la ora 18:00, instabilitatea atmosferică va continua să se manifeste în cea mai mare parte a ţării prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. În
Banat, cea mai mare parte a Olteniei şi a Moldovei, nordul Munteniei, precum şi în vestul şi sudul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat, cu precădere în nordul Moldovei şi al Carpaţilor Orientali, 40…50 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor mai semnala şi în celelalte regiuni, dar pe intervale mai scurte de timp, iar în prima parte a nopţii va continua să plouă în special în nord-estul şi sud-vestul teritoriului.
La ora 8:00, la Botoşani, se înregistrau 13,8ºC, cerul este acoperit iar vântul suflă slab la moderat din est. Presiunea atmosferică este în scădere (983.7 mm coloană de mercur). Maxima termică anunţată pentru astăzi este de 18ºC. De mâine, ploile se opresc iar vremea va fi mai mult frumoasă şi caldă.
Specialiştii Facultăţii de Geografie şi Geologie Iaşi susţin că precipitațiile au legătură cu un nou nucleu de aer rece în troposfera înaltă desprins din vortexul polar de joasă presiune atmosferică. “Ciclonul mediteranean ce generează precipitațiile bogate din perioada următoare din regiunea țării noastre este întreținut direct de acest aer rece din altitudine, foarte clar vizibil pe hărțile barice de altitudine la nivel european. Totodată, formațiunile barice de la sol întrețin o circulație de tip polar în centrul Europei, circulație ce va conduce la abateri negative de temperatură în tot bazinul mediteranean”, afirmă aceştia. Precipitațiile din zilele următoare vor echivala și chiar depăși în vestul și sud-vestul României cantitățile medii de precipitații pentru întreaga lună mai. În situație de mare risc sunt versanții sudici ai Carpaților Meridionali, acolo unde precipitațiile orografice pot complica mult situația. În Moldova cantitățile de precipitații nu sunt la fel de ridicate, dar complicațiile pot să apară pe fondul precipitațiilor cu caracter convectiv de pe parcursul zilei de astăzi.