Bugetele instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean au fost votate ieri, în şedinţa ordinară, de majoritatea aleşilor, excepţie făcând reprezentanţii PPDD. Cele mai lungi discuţii le-au provocat prevederile proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli de la Nova Apaserv. Potrivit expunerii de motive, veniturile prognozate nu au fost influenţate de creşterea fizică a producţiei de apă şi canal, ci de creşterea cantităţii de apă meteorică. Tocmai această prevedere l-a determinat pe consilierul Dorin Ciuştea să susţină că fundamentarea veniturilor se bazează pe ajutorul lui Dumnezeu şi gradul de suportabilitate al populaţiei. „Această creştere are la bază şi strategia de tarifare care prevede faptul că începând cu 1 iulie vor creştere preţurile” susţine Ciuştea.
