Cele mai citite

loader-image
Botoșani
05:28, 19 aprilie 2024
temperature icon 4°C
cer fragmentat
Humidity 81 %
Wind 8 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 13 Km/h
Clouds Clouds: 67%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:16
Sunset Sunset: 19:08

Ultimele Știri

Consiliul Județean Botoșani acordă ajutor financiar familiei Ivanov

29 august 2023 | Administratie

Președintele Doina Federovici a deschis luni, ședința de Consiliu Județean, cu un moment de reculegere pentru tânăra care nu a beneficiat, timp de 7 ore, de nicio îngrijire medicală, deși era în spital.

Ea a propus alocarea, din fondul de rezervă al județului, a unui ajutor financiar în valoare de 30.000 de lei pentru soțul și cei trei copii care au rămas orfani în urma tragicului eveniment.

Imediat ce procedurile prevăzute de legislația în vigoare vor fi îndeplinite, consilierii județeni se vor întruni într-o ședință extraordinară pentru a aproba acest ajutor.

Marți urmează ca membrii familiei, respectiv soțul, părinții și fratele Alexandrei Ivanov, să fie audiați în dosarul penal deschis în acest caz.

Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Procurorii i-au delegat pe polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean pentru audierea martorilor cu implicare directă.

Membrii familiei vor fi asistați de cunoscutul avocat din Iași, Gianina Vera Poroșnicu.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri