Toţi cei 78 de primari din judeţ, reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi şi cei ai Gărzii Forestiere au fost convocaţi la şedinţă de prefectul Dan Nechifor. Scopul întâlnirii este acela de a se găsi soluţii la problema distrugerilor făcute de animalele sălbatice în culturile oamenilor. Potrivit legii, animalele sălbatice beneficiază de un statut special şi pot fi vânate doar de persoane autorizate, în caz contrar fapta încadrându-se la braconaj. Primarii spun că sătenii nu sunt protejaţi de nimeni şi nici nu pot beneficia de despăgubiri, deşi pagubele sunt foarte mari. La începutul lunii mai, un grup de fermieri, însoţiţi de primari, i-au explicat prefectului că au ajuns la disperare din cauza turmelor de mistreţi care le-au distrus culturile. Atunci, prefectul a solicitat administratorilor fondurilor de vânătoare să ia măsuri pentru limitarea pagubelor, una dintre acestea fiind să le asigure mistreţilor hrană suficientă. La nivelul judeţului, sunt luaţi în evidenţe 1.700 de porci mistreţi. Cota de vânătoare a fost dublată în acest an, ajungând de la 400 la aproape 800 de exemplare, tocmai pentru a se diminua distrugerile. Efectivul real ar putea fi însă mult mai mare.

























