Lucian Blaga spunea că ,,Veșnicia s-a născut la sat’’, dovadă și faptul că de Ziua Națională locuitorii comunei Stăuceni, cu mic cu mare, ,,au dat mână cu mână‘’ la acțiunea organizată de Primăria și Consiliul Local Stăuceni, cu sprijinul sponsorilor locali care au facut posibilă realizarea acestui eveniment. Și a fost joc și voie bună la Stăuceni de 1 Decembrie, iar cu toții, cei prezenți la manifestare, au simțit nevoia de a-și exprima mândria față de neam și țară.,,Am pregătit aceste acțiuni pentru toți locuitorii comunei noastre, oameni care astfel, au avut ocazia în acest an să sărbătorească cum se cuvine România noastră dragă. Iar noi, Primăria și Consiliul Local Stăuceni, mulțumim tuturor celor care au decis să petreacă ,,românește’’ chiar la ei acasă și sperăm să ne fie alături și la evenimentele viitoare” a declarat Relu Valentin Burlacu, primarul comunei Stăuceni. Iar sărbătoarea zilei de 1 Decembrie a fost marcată cum se cuvine inclusiv la Școala Gimnazială Nr. 1 din Stăuceni, totul printr-o serie de manifestări organizate în cinstea memoriei eroilor neamului, din nou, cu sprijinul Primăriei din localitate. „Se întâmplă iată ca într-o comună din Botoşani, unde elevii sunt învăţaţi ce înseamnă să preţuieşti cu adevărat Ziua Naţională, ca autorităţile locale să investească timp și resurse în creşterea sentimentului naţional în inimile copiilor, oferindu-le toate motivele pentru care trebuie să-şi iubească ţara. Este un lucru minunat în România lui 2016” a declarat profesorul Ana-Maria Scutariu, directorul Școlii Gimnaziale Nr.1 din Stăuceni.

































