Am petrecut o zi minunată împreună cu peste 300 de cadre didactice din județul nostru drag.
Cele două întâlniri cu cadrele didactice, organizate în cel mai mic detaliu la Darabani și Botoșani de femeile social-democrate, ne motivează să fim la fel de (și chiar mai) implicați în îmbunătățirea calității sistemului educațional botoșănean.
Subiectele abordate în cadrul întâlnirilor ne arată că învățământul este pe drumul cel bun și că a fost pus pe prima poziție în rândul priorităților Guvernului României.
De la continuarea investițiilor în infrastructura școlară și dotări, la creșterea numărului mijloacelor de transport pentru elevi, de la adaptarea actului didactic la nevoile reale ale elevilor și identificarea unor criterii clare și chiar condiționări în acordarea burselor, de la salarizarea pe măsură a cadrelor didactice, până la întărirea autorității și prestigiului profesorilor în societate, toate aceste teme sunt tratate cu maximă seriozitate și interes real de noi, echipa PSD Botoșani.
Mulțumesc domnului secretar de stat Lixandru Florin pentru că a dat curs invitației noastre.
Mulțumesc cadrelor didactice pentru tot ce fac pentru copiii botoșăneni, pentru că, așa cum este deja cunoscut, un profesor adevărat te învață din cărți, dar și din inimă!
La mulți ani!
