Director medical nou la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”

Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, una dintre cele mai mari unități sanitare din țară, aflat în administrarea Consiliului Județean Botoșani, are de vineri, 9 septembrie, un nou director medical. Este vorba de medicul primar epidemiolog Ștefan-Tudor Bercea.

L-am delegat pe domnul Ștefan Bercea pe postul de director medical pentru o perioadă de șase luni, deoarece mandatul interimar al domnului medic Laurian Radu a ajuns la final. Alegerea domnului Ștefan Bercea am făcut-o împreună cu specialiștii Spitalului Județean conduși de doamna manager Doina Caba, în urma unei ample și aprofundate analize. A primat faptul că este un specialist foarte bun, care și-a probat calitățile de bun organizator. În condițiile epidemiologice actuale și ale provocărilor pe care le aduce modernizarea unității spitalicești și procesul de acreditare a unității sanitare, experiența domnului Bercea este un plus pentru echipa de management a Spitalului Județean”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Ștefan Bercea activează ca medic epidemiolog în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din 2013, iar timp de peste un an a fost și purtătorul de cuvânt al unității sanitare.

(Visited 234 times, 1 visits today)