Cu toate că au sperat că vor intra mai repede în vacanţă şi vor evita disputarea celor două etape din retur, jucătorii FC Botoşani vor fi nevoiţă să joace în Liga I până în pragul sărbătorilor de iarnă. Deşi naţionala României nu a obţinut calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor din Brazilia, Liga Profesionistă de Fotbal a decis ca primele două etape din retur să se dispute imediat după finalul acestui tur de campionat. Astfel, după jocul din etapa a XVII-a din Ştefan cel Mare cu Dinamo pe care îl vor susţine sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 20:30, meci care va fi transnmis în direct de Digi Sport 1, acelaşi post de televiziune va transmite şi meciul din Gruia din prima etapă a returului pe care FC Botoşani îl va susţine în compania celor de la CFR Cluj, meci care va avea loc pe 15 decembrie de la ora 18:30. Gruparea locală va încheia acest an în faţa propriilor suporteri cu un meci în compania celor de la Gaz Metan Mediaş, joc care se va disputa pe 19 decembrie, de la or 13:00, partida urmând a fi transmisă în direct de Dolce Sport.
