Astăzi, 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății multumim tuturor angajaților din cadrul Ministerului Sănătății, la nivelul județului Botoșani.
Dorim să le trasmitem cadrelor medicale toată recunoștința și aprecierea noastră pentru întreaga lor activitate și pentru eroismul de care dau dovadă, mai ales în această perioadă, atât de critică pentru întreaga omenire.
În contextul actual, al pandemiei de Covid-19, angajații din domeniul sănătăţii se află în prima linie oferind îngrijiri şi tratament de calitate, susţinând dialogul comunitar în abordarea temerilor şi întrebărilor şi atunci când este nevoie de colectarea datelor pentru studiile clinice.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recunoaşte rolul important pe care profesioniştii din domeniul sănătăţii îl pot juca ajutând factorii de decizie de a identifica nevoile oamenilor în ceea ce priveşte îngrijirea, în special la nivelul asistenţei medicale primare. Campania pentru Ziua mondială a sănătăţii oferă, de asemenea, o oportunitate pentru miniştrii sănătăţii şi ceilalţi factori de decizie guvernamentali să se angajeze să ia măsuri pentru a elimina lipsurile în ceea ce priveşte Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate în ţările lor, precum şi pentru a evidenţia progresele înregistrate deja.
La data de 7 aprilie a intrat în vigoare Convenţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Aceasta (OMS) este o instituţie specializată a Naţiunilor Unite care a fost creată la 22 iulie 1946, cu sediul la Geneva. Ziua mondială a sănătăţii a fost marcată pentru prima dată în 1950.
Cadrele medicale, denumite și eroii în alb, sunt cei mai expuși în această luptă împotriva Coronavirusului, întrucât au dat dovadă că pot lupta pentru salvarea de vieți omenești, chiar și fără echipament de protecție, asumându-și astfel toate riscurile și fără a mai avea prea mult timp liber, fiind prezenți mai mult în spitale, iar pentru toate acestea, nu putea decât să le mulțumim și le dorim putere și sănătate pentru a putea trece cu bine peste această pandemie.
Ca cetățeni, putem susține cadrele medicale prin simplul fapt că stăm în case, așa cum ne recomandă autoritățile, să ieșim doar pentru strictă necesitate.