Cele mai citite

loader-image
Botoșani
11:43, 10 aprilie 2026
temperature icon 2°C
cer acoperit de nori
98 %
5 Km/h
Wind Gust: 5 Km/h
Clouds: 98%
Visibility: 10 km
Sunrise: 07:45
Sunset: 17:06

Ultimele Știri

FOTO/ Bărbat transportat la spital cu arsuri grave după ce în locuința sa a avut loc o explozie urmată de un incendiu

30 august 2025 | Eveniment

Un bărbat de 55 de ani, din localitatea Buimăceni, comuna Albești, a ajuns la spital cu arsuri la mâini și picioare, după ce în locuința sa a avut loc o explozie urmată de incendiu. S-a întâmplat în această după-amiază. Vecinii au fost cei care au sunat după ajutor, la 112.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, dar și o ambulanță SAJ.

Pompierii au constatat faptul că locuința, cu o suprafață totală de aproximativ 60 de metri pătrați, ardea în totalitate. Proprietarul casei era în curte. Acesta a suferit arsuri la mâini și la picioare și a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate, de către echipajul medical.

Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor exploziei.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unei acumulări de gaze.

F
[facebook
Informare preventivă:

Exploziile din cauza acumulărilor de gaze, urmate sau nu de incendiu, sunt devastatoare.

Pentru înlăturarea acestui pericol, ISU Botoșani vă recomandă:

▪ nu folosiţi butelii de aragaz fără regulator de presiune, dacă au garnituri deteriorate sau dacă furtunul de cauciuc prezintă porozităţi, crăpături sau deformări.

▪ în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei și al aparatului de utilizare;

▪ deschideți ușile și ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;

▪ nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați și nu utilizați surse de foc înainte de aerisi încăperea;

▪ înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei și robinetele aparatului de utilizare sunt închise;

▪ întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz;

▪ umpleți buteliile doar cu tipul de combustibil pentru care au fost proiectate și numai în centru autorizate în acest sens.

▪ nu încarcați butelia la stațiile GPL pentru autovehicule.

Este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului! Verificarea buteliei se va face numai cu emulsie de apă cu săpun! Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri