Cele mai citite

Vremea BT
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.

Ultimele Știri

FOTO/ Ograda cu ii și sânziene

26 iunie 2023 | Eveniment

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a organizat sâmbătă, 24 iunie 2023, activitatea „Ograda cu ii și sânziene”, care s-a desfășurat la Complexul Muzeal Botoșani, Str. Doboșari, Nr. 65.

În cadrul acestei activități, invitată specială a fost Stela Botez, artist din Republica Moldova, care ne-a purtat prin povestea vieții Fetei cu cobza, cu ajutorul textelor, costumelor și cântecelor ei. Totodată, în „Ograda cu ii și sânziene” a fost un atelier de împletit coronițe, expoziție de cămăși tradiționale, prezentare – devenirea cămășii, cât și momente artistice susținute de colaboratori ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, după cum urmează: Celina Gherghelaș, Valentina Tipa Lulciuc, Trifan Bălăucă, Rareș Prisacariu, Elisabeta Șeremet, Denisia Georgiana Sănduleac, Teodora Grumeza, Teodor Gireadă, Anda Hîrjoi, Alexandra Hoidrag, Codruț Victor Știrbu, Denisa-Nicola Măntăluță, Anastasia Elena Ailoaie, Alexandra Andronic, Mihnea Apopei, Sarah-Antonia Gavril, Maria Denisa Baitanciuc, Tony Toma, precum și elevi din cadrul „Atelierului de muzică”, coordonat de prof. Andreea Suceveanu: Denisa Havîrneanu, Iustina Lipovanu, Giulia Ursu, Sofia Moruzi și Daria Moruzi. De asemenea, a avut loc și un moment artistic susținut de cinci eleve ale Școlii Populare de Arte „George Enescu” din Botoșani, profesor coordonator Alexandra Trofin-Ojog: Amalia Patronic, Andreea Macuc, Daria Zaharia, Ecaterina Curcuță și Paula Rusu.

Tot pe 24 iunie 2023, în „Ograda cu ii și sânziene” a avut loc lansarea revistei Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Nr. 1-2 (69-70) – 2023 (Anul XVIII) – ,,Țara de Sus”. Bucuria a fost dublată de inaugurarea ,,Hambarului cu comori” – o colecție privată impresionantă care aparține domnului Gheorghe Iavorenciuc și care merită vizitată. De altfel, ca și întreg spațiul Complexului Muzeal Botoșani, care poate fi asemănat cu un loc de poveste. Alături de noi, au contribuit la realizarea acestei activități mulți oameni iubitori de frumos, fapt pentru care se cuvine să vi-i facem cunoscuți și dumneavoastră.

Aducem mulțumiri în primul rând gazdei – domnului Gheorghe Iavorenciuc, sponsorului frumos mirositor – Cozonacul Domnesc Botoșani, Direcției pentru Agricultură Județeană Botoșani pentru baloții de fân și tuturor celor care au completat cu alte bucate alese mesele din ogradă, doamnei profesor Genoveva Dolhescu din cadrul Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani pentru lucrările de artă expuse, meșterei populare Maria Zoițanu din Mihai Viteazu, comuna Ungureni pentru cămășile expuse și tot pentru cămășile expuse și cele două țoale de cordele îi mulțumim și meșterei populare Doina Mihalache din Vorona. Mulțumiri îi dăruim și doamnei Minodora Iftimie, din Sârbi, comuna Vlăsinești care a donat câteva piese de artă populară Centrului de Creație, regăsindu-se în acest cadru frumos: covorul, carpetele cu franjuri și perna și față de pernă brodată.

Mulțumim tuturor și fiecăruia în parte pentru buchetele de sânziene și pentru ziua minunată petrecută împreună!

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri