Într-o țară în care facturile cresc și speranța moare ultima, se consolidează din ce în ce mai mult o nouă specie administrativă: “decizia fără excepții”. Nu contează domeniul, nu contează contextul, nu contează dacă tai din pansamente sau din pixuri – important este să tai. Egalitate deplină: bisturiul și capsatorul suferă la fel!
Sub deviza „10% pentru toți, că așa este corect!”, noua filozofie bugetară pare inspirată din sporturile extreme. Sănătatea publică devine astfel un fel de concurs de supraviețuire: dacă reziști fără 10% personal, câștigi reforma. Dacă nu… ghinion (expresie consacrată “de dreapta” – nu sunt eu vinovat), dar măcar ai respectat principiul.
În spitale, logica „fără excepții” sună cam așa:
– Avem deficit de medici?
– Perfect, să fie mai puțini.
– Avem asistente epuizate?
– Excelent, să le motivăm prin… reducere.
– Avem pacienți?
– Ei bine, pacienții sunt constanți, nu se pot reduce. Momentan.
Ideea că poți trata sănătatea precum un Excel mai ambițios are un farmec aparte. În Excel, dacă nu ies cifrele, ștergi o coloană și gata. În spital, dacă ștergi 10% din personal, nu dispare doar o cifră, ci dispare timp de reacție, dispare atenție, dispare siguranță. Dar, desigur, “fără excepții” – că doar nu vrem să favorizăm viața în detrimentul statisticii!
Noi, PSD, spunem că fiecare sector are specificul lui. În Sănătate, specificul ar fi – surpriză! – viața și sănătatea oamenilor.
„Fără excepții” este o lozincă ce poate suna bine la microfon, pentru unii, dar sună extrem de straniu în sala de operație!
Sigur, disciplina bugetară este necesară. Nimeni nu contestă asta. Dar disciplina fără discernământ devine rigiditate, iar rigiditatea în domenii vitale nu este reformă – este risc asumat pe spinarea celor care n-au cerut să participe la experiment!
În sănătate, dacă reduci oameni, reduci șanse. Iar când șansele se reduc „fără excepții”, consecințele nu mai sunt comice deloc.
