Meteorologii au emis o informare de disconfort termic accentuat, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în toată ţara inclusiv pentru mâine. Astfel, vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară, iar disconfortul termic se va accentua treptat. Iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, în cea mai mare parte a teritoriului. Îndeosebi în zonele de deal, în cursul după-amiezei şi al serii, sunt posibile inclusiv averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. Începând de duminică, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua şi va cuprinde majoritatea regiunilor.

























