Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru face un apel din partea cetățenilor județului Botoșani la ministrul Sănătății și la șeful său ierarhic Ludovic Orban pentru eliminarea Maternității Botoșani de pe lista spitalelor care vor prelua pacienți COVID-19 prin modificarea Ordinului publicat în Monitorul Oficial numărul 263 din 31.03.2020.
„E dovadă de iresponsabilitate și cinism din partea ministrului Sănătății! Nelu Tătaru vrea să aducă județul Botoșani în situația în care se află județul Suceava, un focar de coronavirus! Guvernanții liberali vor să transforme Moldova și zona de Nord a țării noastre în Lombardia României. Infectarea în număr mare a medicilor de la Suceava și de la celelalte spitale din țară arată că aceștia au fost sacrificați cu bună știință de cei care nu le-au pus la dispoziție echipamentele de protecție! Situația de la Suceava, de la Spitalul Județean de Urgență, unde au fost infectate foarte multe cadre medicale nu trebuia să se mai repete la nicio unitate sanitară din țară, dar din păcate se replică în fiecare zi în câte un județ!”, a declarat Răzvan Rotaru.
Guvernul refuză testarea masivă recomandată de Organizația Mondială a Sănătății! Guvernul nu comunică câte teste se fac zilnic, câte teste sunt disponibile, câte urmează să vină. Guvernul nu asigură mijloacele de protecție necesare întreg corpului medical. Guvernul nu asigură suportul necesar tuturor celor în carantină și în izolare în spitale, nu apă, nu medicamente, nu mâncare! Guvernul nu mai permite raportările la nivelul județelor, dar decide din pix ce spitale cor trata pacienți cu coronavirus.
„Apel urgent către Guvern! Testați tot personalul medical din toate spitalele din Botoșani și dotați unitățile sanitare din Botoșani și din toate județele cu echipamente complete de protecție! Ministrul Sănătății nu înțelege că nu poate fi închisă Maternitatea Botoșani de care depind mii de botoșăneni în acest moment și care asigură tratarea femeilor din tot județul. Este o crimă să transformi Maternitatea în spital pentru tratarea pacienților infectați cu coronavirus! Dacă mâine nu va modifica ordinul de ministru, domnul Nelu Tătaru va fi cel care va trebui să trateze pacienții care vor fi internați la Maternitatea Botoșani pentru că tot personalul medical își va da demisia și va părăsi unitatea sanitară! Nu vrem să ajungem în situația de la Suceava, două focare de infecție unul lângă altul din cauza unor iresponsabili care ocupă vremelnic funcții de conducere la nivel central!”, a subliniat deputatul PSD.