Instituţiile publice locale oferă peste 20 de posturi în câmpul muncii pentru botoşănenii care doresc să se angajeze. Iar potrivit unei situaţii transmise de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cele mai multe posturi disponibile se găsesc la Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Având în vedere faptul că lucrările la parcul de agrement Cornişa sunt aproape finalizate, municipalitatea, prin DSPSA, caută să angajeze o echipă pentru administrarea acestuia. Astfel, au fost scoase la concurs posturile de director adjunct, şef serviciu protecţie şi securitate, şef serviciu administrare şi şef birou încasări. DSPSA mai are nevoie de un informatician şi un consilier, iar DGASPC a anunţat şase posturi vacante pentru asistenţi debutanţi şi câte unul pentru asistent social practicant, psiholog practicant, psiholog specialist şi psihopedagog principal. În funcţie de sectorul de muncă ales, experienţa în domeniu, studiile absolvite şi tipul contractului semnat, salariile oferite sunt cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei.

























