Acţiunile presupun informarea elevilor de gimnaziu şi liceu, cu privire la utilizarea în siguranţă a internetului, dar în special a site-urilor şi platformelor de socializare. Recomandările generale ale poliţiştilor privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe Internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente. La Botoşani, activităţile se derulează la Şcoala cu clasele I-VIII nr.12 Botoşani, Şcoala cu clasele I-VIII nr.6 Grigore Antipa Botoşani şi la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoşani, unde ofiţerii de prevenire din cadrul I.P.J. Botoşani participă la mai multe întâlniri cu elevii unităţilor de învăţământ.
