„Dacă nu se va face o rectificare bugetară, rămânem cu florile care sunt în acest moment plantate. Sumele necesare nu sunt mari. Avem nevoie de 10.000 – 15.000 de lei pentru a putea pune flori de sezon în patru – cinci sensuri giratorii din oraş” a declarat viceprimarul Cosmin Andrei, acesta adăugând că anul trecut, graţie economiilor făcute, s-au putut planta crizanteme în mai multe zone din oraş. Acum însă, în prag de toamnă, sensurile giratorii ale municipiului vor fi acoperite cu aceleaşi flori amenajate din primăvară, asta deşi mare parte dintre acestea nu vor avea clar capacitatea de a suporta temperaturile joase. Municipalitatea ar fi trebuit să organizeze o nouă licitaţie pentru a înfrumuseţa oraşul cu flori de sezon, în general crizanteme, mai rezistente la frig, dar acest lucru nu va fi posibil tocmai din lipsă de fonduri.

























