Începând de luna aceasta, tinerii care locuiesc în locuinţe ANL, la Dorohoi, pot anunţa la primărie intenţia de a cumpăra imobilul. Conform normelor în vigoare, chiriaşii ANL pot cumpăra locuinţele dacă a trecut măcar un an de la încheierea contractului de închiriere şi nu au restanţe la plata chiriei şi întreţinerii. Valoarea de vânzare se calculează de către autorităţile administraţiei publice locale prin Direcţia Economică. Preţul de vânzare se compune din valoarea de vânzare a locuinţei, respectiv 326 de euro metrul pătrat, plus un comision de 1% care se constituie venit la bugetul local. Sumele obţinute sunt destinate exclusiv finanţării construcţiei de locuinţe. Preţul de vânzare se achită integral la încheierea contractului de vânzare cumpărare, din resurse proprii ale solicitantului şi/sau din credite contractate de acesta de la instituţii financiare autorizate. „Sunt unele persoane interesate să cumpere, iar acest regulament le permite să achiziţioneze locuinţa şi tinerii pot accesa acum şi credite prin Programul «Prima Casă»” a spus Dorin Alexandrescu, primarul Dorohoiului.
Cele mai citite
Botoșani
23:24,
5 decembrie 2024
1°C
cer acoperit de nori
Ultimele Știri
-
Expoziția de pictură „Iarna pe uliță”
-
Romsilva oferă la vânzare peste 18 de mii de pomi de Crăciun în sezonul sărbătorilor de iarnă
-
Cățeluș căzut într-o fântână, salvat de pompierii dorohoieni
-
Gospodărie în flăcări din cauza unei lumânări lăsată nesupravegheată
-
Incendiu produs în această dimineață în localitatea Cristești
-
O porțiune de drum de pe strada Pacea va fi restricționată circulației!
-
Sute de botoșăneni vor primi ajutor pentru încălzirea locuinței
-
Doina Federovici: 8 autogunoiere noi pentru județul Botoșani
-
Femeie intoxicată cu fum în urma unui incendiu izbucnit în locuința ei
-
A fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea muzeului „George Enescu” din Dorohoi
Locuinţe ANL scoase la vânzare
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: