Locul catacombelor de lângă Parcul Eminescu a fost luat de un modern loc de joacă pentru copii. Alei, topogane, fântână arteziană, aparate de fitness pentru adulţi, grup sanitar, parcare cu 20 de
locuri, zone de închiriat pentru agenţi economici, copaci şi flori – acestea sunt coordonatele investiţiei care a costat aproximativ 700.000 de lei. Tot acolo a fost amenajată o zonă specială pentru plimbarea câinilor de companie, loc unde se ajunge pe o alee separată de locul de joacă. Primarul Ovidiu Portariuc a fost astăzi la locul de joacă şi a declarat că are promisiunea constructorului că lucrările vor fi finalizate la timp, astfel ca locul de joacă să fie inaugurat pe 1 iunie. Copiii se vor putea juca acolo, dar fără ca părinţii să plătească. De fapt, conducerea Primăriei analizează posibilitatea eliminării tarifelor şi la celălalt teren de joacă din Parcul Eminescu.