Mâine municipalitatea botoşăneană organizează Crosul verii, catalogat de conducerea oraşului drept cel mai important eveniment sportiv al verii. Competiţia se va desfăşura pe două secţiuni, una pentru copii, tineri şi
seniori, iar alta pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii. Condiţia pentru participanţi este să nu fie legitimaţi la cluburi de atletism. Până ieri s-au înscris la cros 11 persoane cu dizabilităţi şi 139 din celelalte categorii. Organizatorii au anunţat că vor face înscrieri şi în ziua competiţiei. Participanţii la cros sunt aşteptaţi mâine, în Piaţa Revoluţiei, în intervalul 8.30-9.30. Crosul se va derula în intervalul 10.00-11.00, pe traseul Piaţa Revoluţiei-Cuza Vodă-Calea Naţională-E.ON-Calea Naţională-CuzaVodă-Piaţa Revoluţiei. Pentru persoanele cu dizabilităţi plecarea se va face din faţa sediului Administraţiei Financiare Judeţene. Traseul va continua pe Strada Ştefan Luchian până la intersecţia cu Cuza Vodă. De acolo se vor întoarce la Fisc. La ora 11.00 este programată festivitatea de premiere.Fiecare participant va primi din partea organizatorilor diplomă, tricou şi medalie. Pentru persoanele cu dizabilităţi se vor acorda premii în valoare de 4.000 de lei, iar pentru cealaltă categorie de participanţi vor fi acordate trei premii: 1.000 lei locul I, 750 lei locul II şi 500 de lei locul III. Următorii 117 sosiţi după cele trei locuri vor primi câte un premiu în valoare de 100 de lei.