Un număr de 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit la mall şi a unui accident rutier produs între un tramvai şi o Dacie în intersecţia străzilor Calea Naţională şi Griviţa. Acesta este scenariul exerciţiului tactic organizat astăzi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă în colaborare cu celelalte unităţi de intervenţie şi Comitetul Judeţean
pentru Situaţii de Urgenţă. Aplicaţia a presupus intervenţia a zeci de echipaje de pompieri, ambulanţe, poliţie şi jandarmi angrenate în misiuni de salvare. „A fost un exerciţiu de antrenament, dar în cursul zilei de mâine vom face analiza exactă atât a timpilor de intervenţie, a eficienţei, inclusiv a echipamentului utilizat de forţele angrenate” a declarat colonelul Radu Anton, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care a precizat că exerciţul s-a derulat la mall întrucât acest centru comercial nu a găzduit până acum nicio acţiune de acest tip şi se dorea o verificare a echipamentelor şi instalaţiilor din complex. În total, la exerciţiu au participat peste 150 de persoane, de la angajaţi ai complexului comercial, până la voluntari de la Crucea Roşie sau membri ai Serviciului de voluntari pentru situaţii de urgenţă din municipiul Botoşani.