Ați auzit de „peștele ventuză”? Este un pește mic, incapabil să-și asigure singur existența, dar care trăiește din hrana obținută prin efortul unor pești mai mari, de care se lipesc cu o mică ventuză.
La acest specimen m-a dus gândul după ce am citit stenogramele din ședința internă a PNL, în care domnul prim-ministru Bolojan a fost întrebat ce conține Programul de relansare economică pus de PSD pe masa Coaliției încă din septembrie, anul trecut.
Mult timp, membrii PNL din Guvern au refuzat o discuție serioasă pe acest subiect. Acum însă, când, noi PSD, le-am spus clar că nu vom mai vota niciun pachet de măsuri dacă nu va conține și Programul de relansare economică, ar discuta și dumnealor. Și, pentru că n-au avut încotro, colegii noștri de coaliție de la PNL se gândesc acum, exact ca peștele ventuză, cum să profite de munca PSD!
Nu, domnule prim-ministru Bolojan! Nu doar 5-6 măsuri de stimulare sunt de la PSD! TOT PROGRAMUL l-ați primit la cheie de la PSD! Iar timp de 5 luni, alături de colegii mei, am tot încercat să vă conving că există o alternativă la austeritate, că nu-i nevoie să creșteți taxele până la cer și că puteți obține venituri suplimentare la buget prin stimularea economiei naționale!
Cea mai bună dovadă că PNL habar n-are ce conține acest program sunt chiar întrebările colegilor dumneavoastră de partid. Nu este nevoie să le explicați. Îl pot citi de pe site-ul PSD!



























