Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit la controlul de frontieră, ascunse în bordul unui autocamion, peste 2.000 țigarete de contrabandă.
În ziua de 13 mai a.c, în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean român care conducea un autocamion înmatriculat în România.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bordul autocamionului, cantitatea totală de 2.140 ţigarete (107 pachete), de proveniență Republica Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii întregii cantități de țigări, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 7.000 lei, precum și reținerea mijlocului de transport până la plata amenzii.
Stiri similare

S-a ales cu dosar penal…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privinţa unui…

A uitat arma neletală în…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire…

La volan cu un permis…
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire…

S-a ales cu un dosar…
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire…

S-a ales cu dosar penal…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui…

Amendă de 6000 de lei…
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, într-un…

Fără permis de conducere la…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au descoperit şi indisponibilizat un…

950 de euro și un…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa…

13 aprilie, zi cu ghinion…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți – Prut efectuează cercetări în…

La volan cu un permis…
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire…
(Visited 43 times, 1 visits today)