Suma cu care o parte din medicii de familie din judeţul Botosani au devenit datori la stat pentru nereguli la eliberarea reţetelor se ridică la aproximativ 20.000 de lei. Anunţată în decembrie, iniţiativa de a solicita adeverinţe fiscale la eliberarea reţetelor compensate pentru pacienţii cu venituri sub 700 de lei este criticată de medicii de familie botoşăneni, care nu au decis cum vor proceda în acest caz. Varianta adeverinţelor a fost aleasă după ce s-au găsit numeroase nereguli la eliberarea reţetelor compensate cu 90%. Pentru a se evita situaţiile în care medicii au fost obligaţi să achite 40% din valoarea medicamentelor, după ce pensionarii au omis să declare o parte din venituri, medicii reuniţi în conferinţă naţională la Bucureşti au stabilit ca, începând cu 15 ianuarie, să solicite adeverinţe fiscale. Această adeverinţă fiscală ar trebui solicitată lunar, ca sa nu se formeze cozi la ghişee. Deocamdata solicitarea acestei adeverinţe nu este reglementată, iar legea cere doar declaraţia şi cuponul de pensie, declara medical Doru Culiceanu, preşedintele Colegiului Medicilor din Botoşani.
Cele mai citite
Botoșani
21:59,
19 ianuarie 2025
4°C
cer senin
Ultimele Știri
-
Rezultatele LOTO de duminică, 19 ianuarie 2025
-
Remiză pe Municipal. FC Botoșani – CFR Cluj 1-1
-
Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și CFR Cluj
-
Femeie decedată într-un incendiu la Ripiceni
-
PRIMARIA COMUNEI MIHAI EMINESCU ANUNȚĂ CONTRIBUABILII COMUNEI, ATÂT PERSOANELE FIZICE CÂT ȘI CELE JURIDICE, CĂ PÂNĂ LA DATA DE 31.03.2025, BENEFICIAZĂ DE O REDUCERE DE 10% LA PLATA INTEGRALĂ A DATORIILOR
-
„Seară de poezie botoșăneană” la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” din Botoșani
-
ACȚIUNE COMUNĂ A POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN BOTOȘANI PENTRU PREVENIREA MIGRAȚIEI ILEGALE ȘI SIGURANȚA RUTIERĂ
-
Sofer fără permis, scos din trafic de polițiști
-
Depistată la volanul unui autoturism neînmatriculat
-
Tânăr reținut pentru tâlhărie calificată
Modificări la reţetele compensate
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: