Guvernul vrea să mărească dramatic baza de plătitori la Casa de Asigurări de Sănătate. Planul prevede creșterea cu 20% a contribuabililor prin eliminarea excepțiilor – în prezent sunt 6,3 milioane de plătitori pentru 16,6 milioane de beneficiari. Se va aplica CASS și la pensiile mari, ceea ce ar crește veniturile cu peste 15%.
Concediile medicale fictive vor fi descurajate prin controale, iar scutirea de CASS pentru toate concediile medicale va fi eliminată. Medicii care lucrează în timpul programului public la alte unități vor fi concediați.
Sistemele private care vor contracte cu CNAS vor trebui să aibă minimum 80% din personal angajat cu normă întreagă. Centrele de permanență din mediul urban vor fi reduse.
Pe partea de dezvoltare, Guvernul promite construirea de centre medicale comunitare integrate în mediul rural, cu servicii de telemedicină, stomatologie și farmacie. Medicii de familie vor primi bonificații, locuințe de serviciu și bugete de practică pentru a lucra în zonele defavorizate.
Planurile complete:
Creșterea performanței spitalelor
a. Reducerea numărului de paturi cu spitalizare continuă cu peste 20% până în 2030;
b. Plata funcție de performanță pentru medici;
c. Reducerea sporurilor la personalul din spitalele cu datorii;
d. Numirea șefilor de secții de către manageri, nu de către universități. Contracte de performanță;
e. Consorții de spitale și achiziții comune pentru materiale primare;
51. Creșterea bazei de plătitori la Casa de Asigurări și eliminarea excepțiilor;
a. Descurajarea acordării de concedii medicale fictive. Eliminarea scutirii CASS pentru toate concediile medicale;
b. Creșterea cu 20% a bazei de contribuabili a CASS, prin eliminarea excepțiilor. (Plătitori 6.3 milioane – beneficiari 16.6 milioane);
c. Creșterea cu peste15% prin aplicarea CASS la pensiile mari;
52. Creșterea ponderii medicamentelor generice și respectarea ghidurilor de tratament;
53. Folosirea eficientă a bugetelor CNAS
a. Reducerea centrelor de permanență din mediul urban;
b. Sistemele private de sănătate care vor dori contract cu CNAS vor avea obligația ca minim 80% din personalul angajat să fie angajați cu normă întreagă.
c. Rezidenții în sistem privat vor fi plătiți parțial de unitatea medicală;
d. Desfacerea contractului de muncă pentru personalul medical care desfășoară, în timpul programului de lucru din sistemul public, activități medicale în alte unități sanitare;
e. Convertirea unităților sanitare cu grad redus de ocupare și servicii medicale ineficiente în ambulatorii sau spitale de recuperare și paleație;



























