O bătrână, în vârstă de 82 de ani, care a fost rănită în urma incendiului care a avut loc pe 23 ianuarie a decedat. Aceasta a suferit arsuri ale căilor respiratorii, decedând la patru zile de la internare.
În total, patru persoane au fost internate, marţi, în urma intoxicării cu monoxidul de carbon emanat de incendiul produs la parterul unui bloc de pe Aleea Nouă din municipiul Botoşani.
Două dintre victime locuiau în apartamentul cuprins de flăcări, iar alte două la etajele superioare.
Incendiul a fost produs de un scurtcircuit la un prelungitor electric.