În dorinţa sinceră de a aduce dovada că ştim să ne ţinem aprinsă „candela” tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor moştenite de la strămoşi, Consiliul local, Primăria comunei Stăuceni, împreună cu gospodarii comunei noastre organizează „Şezătoarea strămoşilor” pentru al XX-lea an, unde, pe lângă binevenita clacă, ne vom pomeni strămoşii, vom depăna amintiri, vom spune cimilituri, vom cânta şi vom juca în hora satului, aşa cum le stă bine gospodarilor aşezaţi după tradiţia, datina şi obiceiul locului.
Asadar, o nouă ediție a „Șezătorii Strămoșilor” – „Festivalului Plăcintelor” va avea loc, sâmbătă seară, la Stăuceni, acolo unde, cu prilejul Moșilor de iarnă, gospodinele se vor întrece în a face popularele plăcinte „poale-n brâu”.
Festivalul se va desfasura în moderna sală de sport. Programul artistic va fi întreținut de membrii Ansamblului „Muguri de fluier”, Fanfara de la Calafindești și membrii formației Elegance Botoșani.



























