Lipsa unei majoritati in varianta dorita de actuala opozitie face ca sedinta de Consiliu Local de maine, 11 septembrie, sa stea sub semnul intrebarii. Anuntul a fost facut astazi, in cadrul unei conferinte de presa, de insusi primarul Ovidiu Portariuc care s-a aratat extrem de ingrijorat de varianta unei absente majore din partea consilierilor ACL. Victima boicotului, daca se poate numi asa actiunea consilierilor din opozitie menita sa puna bete in roate desfasurarii primei sedinte de CL din aceasta luna, va fi insa chiar noul contract de finantare pentru reabilitarea termica a blocurilor, semnat chiar astazi, in prezenta
reprezentantului Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord- Est. In varianta in care opozitia nu va reusi sa sustina maine, cel putin numeric, propunerile de viceprimari in persoana lui Gheorghe Iavorenciuc respectiv, Corneliu Furtuna, urmatoarea mutare a acestora ar fi tocmai amanarea sedintei, prin neprezentare. Cu alte cuvinte, interesele politice si nu cele administrative vor dicta, din nou, din pacate, soarta sedintei de CL. Un motiv in plus ca primarul Ovidiu Portariuc sa anunte astazi ca in cazul unor multiple absente nemotivate din partea consilierilor locali, va iesi in presa in chiar ziua sedintei boicotate, cu lista completa a celor care nu se vor prezenta intentionat la sedinta de consiliu. Astfel incat, spune primarul Portariuc, sa fie foarte clar si nu doar pentru opinia publica, ci si pentru intreaga clasa politica, adevaratul scop al alesilor politici vizavi de viata si interesele comunitatii.