Sute de botoşăneni aşteaptă ca parlamentarii să aprobe legea privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi mamelor care au primit sume necuvenite. Marius Budăi, directorul Casei Judeţene de Pensii, a declarat că, dacă proiectul făcut de executiv nu va fi modificat în Parlament, ar urma să beneficieze de această măsură 108 pensionari, care vor fi scutiţi de plata a 171.446 de lei, debit calculat la nivelul lunii august. Potrivit oficialului, este
vorba de 33 de pensionari agricultori, cărora le-a fost dublat punctajul ca urmare a unei erori a programului informativ şi care au primit de două ori mai mulţi bani decât ar fi trebuit, în perioada 2010-2011. Alţi 75 de pensionari au primit pensii de invaliditate sau de urmaş şi în anumite perioade în care au avut incompatibilităţi neimputabile lor. Din momentul intrării legii în vigoare, celor 108 pensionari nu li se vor mai reţine bani, în prezent aceştia având popriri pe pensii. Sumele reţinute nu vor fi restituite
Sebastian Tocariu, directorul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Sociala, a precizat că, de noua lege, vor beneficia 15 mame.