Cele mai citite

Vremea BT
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.

Ultimele Știri

Pompierii dorohoieni vizitați de elevi

6 noiembrie 2023 | Eveniment

Peste 80 de elevii ai Școlii Gimnaziale “Cornerstone” au vizitat, astăzi, Detașamentul de Pompieri Dorohoi, în cadrul Programului “Școala Altfel”.

Aceștia și-au dorit să petreacă o oră alături de pompieri pentru a afla cum pot preveni situațiile de urgență, dar și pentru a-i cunoaște pe salvatori.

Copiii au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele, să urce în acestea și chiar să folosească un furtun pentru stingerea incendiilor. Cei mai îndrăzneți, au demonstrat că nu au teamă de înălțime și au urcat în autospeciala folosită de pompieri pentru a stinge incendii sau pentru a salva persoane din clădiri înalte.

Pe timpul întâlnirii, pompierii le-au transmis sfaturi despre cum să se comporte într-o situație de urgență și le-a dat câteva exemple de lucruri pe care ar putea fi tentați să le facă, fără să își dea seama de riscurile la care expun.


Printre acestea se numără:

▪ nu vă jucați cu focul și nu umblați la prize sau întrerupătoare;

▪ nu vă cățărați în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare;

▪ nu vă jucați în zona căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face un selfie;

▪ dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba.

Astfel de activități vor fi organizate și în zilele următoare, fiind deja primite solicitări din partea instituțiilor de învățământ.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri