Mecanismul de stimulare a primarilor care realizează proiecte din fonduri europene este discutat de ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici cu Comisia Europeană, pentru aplicarea acestuia de la 1 ianuarie, iar sprijinul să se realizeze din fonduri UE. Senatorul Doina Federovici susţine că se analizeaza posibilitatea de a se acorda aceste bonusuri având în vedere că deja au început discuţiile cu Comisia Europeană. „Cred că avem şanse foarte mari ca, începând cu anul viitor, din fonduri europene, primarii care au în coordonare fonduri europene la primăriile pe care le conduc să primească un bonus, în contextul în care ne dorim să stimulăm atragerea de proiecte europene la nivelul comunităților locale. Toate documentele finale sunt semnate de primari, aceiaşi care fac cele mai multe drumuri și acțiuni” a declarat senatorul Doina Federovici.
