Consiliul Județean Botoșani continuă și în acest an finanțarea proiectelor destinate tineretului. În urma concursului de proiecte, au fost declarate eligibile pentru a fi finanțate din bugetul Consiliului Județean:
– Ediția a X-a a Concursului Județean de Jurnalism „Botoșani, orașul meu drag”, proiect implementat de Asociația Buzzmedia. Proiectul își propune susținerea tinerilor și a copiilor pasionați de jurnalism prin activități educative non-formale.
– Festivalul tinerilor, care va fi organizat de către Fundația Județeană pentru Tineret. Proiectul se adresează elevilor și tinerilor cu înclinații cultural-artistice și presupune organizarea de concursuri de: coregrafie, muzică, teatru, arte vizuale (fotografie).
– Proiectul „Instantanee botoșănene” implementat de Societatea Cultural Artistică „Arlechin”. Prin acest proiect se urmărește promovarea în rândul tinerilor a spiritului civic prin activități de voluntariat, de petrecere a timpului liber în compania altor tineri, precum și a conceptului de cetățenie activă, implicit cultivarea interesului pentru activități colaterale celor școlare.
„Consiliul Județean susține toate inițiativele tinerilor care aduc plus valoare regiunii noastre. Totodată, sprijinim implicarea tinerilor în viața socială a comunității, pentru că ei reprezintă viitorul. Vin cu idei noi, îndrăznețe, de foarte multe ori chiar revoluționare și este firesc să-i cooptăm pentru a contribui la dezvoltarea și promovarea județului Botoșani. Succes celor trei asociații de tineret care au depus proiecte”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Cele mai citite
Botoșani
00:29,
11 noiembrie 2024
6°C
cer fragmentat
Ultimele Știri
-
(P) Marius Budăi (PSD) „România a devenit primul stat din lume cu o lege pentru participarea copiilor în procesul decizional”
-
Casa aprinsă de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile
-
(P) Marius Budăi: „Nu e întâmplător că PNL nu a scris nimic despre pensia medie în programul de guvernare. Au mai înghețat pensiile în 2021”
-
Atenție! Ambrozia vă poate aduce amenzi usturătoare
-
(P) Cristina Bălăucă: „Am încredere că un Guvern PSD va duce la cel mai înalt nivel învățământul dual, profesional și tehnic pentru a avea cei mai calificați tineri din UE”
-
(P) Deputatul PSD Marius Budăi a prezentat propunerile PSD pentru creșterea veniturilor botoșănenilor prin programe de calificare în meserii mai bine plătite
-
(P) PSD Botoșani îi îndeamnă pe locuitorii municipiului să participe la consultarea publică organizată de primarul Cosmin Andrei cu privire la evacuarea chiriașilor agresivi din Centrul Vechi
-
(P) Creșterea veniturilor, Autostrada Moldovei, Drumul Expres Botoșani-Suceava, locuri de muncă și angajarea tinerilor – principalele măsuri ale PSD pentru Botoșani
-
Mandat european de arestare pus în executare de polițiști, în cooperare cu autoritățile din Franța
-
(P) Marius Budăi (PSD): „Investiții și locuri de muncă în județul Botoșani sunt soluțiile prin care tinerii noștri să nu mai plece la muncă în străinătate!”
Proiecte pentru tineri finanțate de Consiliul Județean
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: