Cele mai citite

Vremea BT
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.

Ultimele Știri

RAFTUL CU DEBUTURI: Poezia viitorului?

17 octombrie 2023 | Cultura

Debutul lui Ioan Coroamă cu volumul Colectiva (Editura OMG, 2022) este pe cât de neobișnuit, în raport cu celelalte debuturi ale ultimilor ani, pe atât de integrat în tendința generală a literaturii secolului XXI – transpunerea în imagini artistice a unor ideologii.

Colectiva are „un background ideologic asumat credibil, un amestec de postumanism, ecologism, postindustrialism, anticapitalism și deschidere către diferență ca mesaj identitar” (identificat de Bogdan Crețu în cronica din „Observator cultural”) și, totodată, se sprijină pe câteva modele poetice, străine sau autohtone: de la W.S. Merwin, cu poemele ce se inspiră din teoriile ecologiei profunde („să acordăm atenție lucrurilor din jurul nostru atâta timp cât acestea mai sunt în jurul nostru”, declară autorul american într-un interviu), la Andrei Doboș, cu pledoariile sale pentru spațiul privilegiat al naturii din Valea Rea sau Carst, sau Mihók Tamás, cu poezia eco (sau a „proceselor environmentally-friendly”, cum o numește Andreea Pop) din Biocharia. Ritual ecolatru.

Într-un interviu acordat lui Karmen Florea, Ioan Coroamă își dezvăluie și modelele filosofice, oferind și o interpretare a titlului cărții: „Am ales titlul acesta, cu un interes la intersecția dintre gândirea lui Deleuze și gândirea lui Latour, pentru a sugera poziția cărții drept un artefact care se sustrage pretenției de individualitate ca gest politic dăunător. Sunt un om de colectiv, și un om al colectivelor, de la grupul meu apropiat de prieteni care a ajuns de la sine să poarte denumirea metaforică de colectivă, până la conceptul de colectivă drept un spațiu ontologic rezervat comuniunii între specii și între specii și obiecte, spațiu în care identitatea și manifestările egotice sunt fie depășite sau anulate, fie chestionate și puse între paranteze”.

Colectiva este o carte în care dimensiunea estetică a poeziei o asimilează elegant pe cea etică, lăsând urmele ideologiei la care aderă (deep ecology? teoria antiproducției?), ascunse în interstițiile textelor, să se insinueze la suprafață fie în forma unor aserțiuni cu accente ușor-moralizatoare („Îmi conectez mintea/ la un locaș-ambient,/ menit să curețe straturi maritime/ sau stratosfere cu atmosfere,/ a încerca să lupți nu-i pierdere,/ nici râvna pentru trup/ nu-i pierdere, însă nimic nu cere/ o mai delicată atenție decât/ bătrânul Sol”), fie a unor predicții scrise-rostite în ritmul monoton, cum îl definește Rita Chirian în cronica publicată în „Vatra”, „al spunerii sentențioase care amintește de forța fascinatorie a profeților întunecați” („te-am văzut în timp și am rostit câteva vrăji pentru tine./ cine-mi ești tu mie aș fi crezut că știu, aș fi crezut/ că dincolo de două mâini care învață să cuprindă/ există două suflete care învață să se înțeleagă,/ apoi să se accepte,/ apoi să ierte./ ți-am văzut imaginea cum se estompează prin cafenele,/ dar cine-mi ești tu mie aș fi vrut să știu, aș fi vrut/ ca o dragoste să o rezolve pe cealaltă, să o tămăduiască/ încă de la rădăcini cât se șterge pe sine,/ apoi să se accepte,/ apoi să se ierte pe sine”).

Poezia lui Ioan Coroamă e o pledoarie pentru comuniunea cu non-umanul („ești expirat de mediul care te înconjoară,/ tu ești mediul de care ești înconjurat”), un manifest antiindustrial și antiproducție („Acum, când trec pe lângă Palas/ Străjerii industriei mă înghit,/ Centre comerciale, corporații interminabile,/ Brand-uri implantate peste tot în materie”), un îndemn de regăsire a sinelui prin întoarcerea către primordial („am privit un stejar/ și nu mi-a arătat cum să mă deschid,/ să fiu acaparat de tot ce mă-nconjoară,/ de tot ceea ce stă sub ceea ce mă-nconjoară,/ de tot ceea ce stă dedesubt sau deasupra,/ vreau să fiu prima floare și ultima”).

În acest demers programat ideologic surprinde însă, cum bine observa Bogdan Crețu, „amestecul unor registre și tonalități pe care puțini le mixează atât de abil în poezia foarte tânără: de la solemnitatea cvasireligioasă la familiaritatea confesiunii netrucate, de la candoare la artificiul lozincard, de la efuziunea postadolescentină romanțioasă la ideologemele postumaniste, postindustriale, anticapitaliste, eco-somatice și tot așa”. Impresionante sunt versurile de o poeticitate neașteptată care străbat discursul militant asemenea unor flash-uri în care se concentrează încărcătura lirică a cărții. Iată câteva dintre acestea (unele, răvășitoare prin naivitatea și candoarea lor): „am trudit la drum și acum mă plimb/ în dorul zilelor cu ploaie de vară,/ seară și nimic mai mult,/ zile fugite și intrate-n pământ”; „ne-au ascultat bătrânii satului cum la plimbare/ dăm din cap/ pe orice ritm al mersului din scoarță-n scoarță/ spre o nouă casă,/ am visat că vorbeam prin zâmbete, într-un capăt de sat,/ dar cum să uit că-n vis lumina nu ne-a căutat”; „devin o floare când te văd/ și-mi cânți mirare când mă vezi,/ devii o floare când mă vezi,/ suntem caise în livezi,/ petale alungite-n margini/ de grădini”.

Colectiva lui Ioan Coroamă ne oferă o poezie pe care, probabil, nu suntem încă pregătiți să o receptăm, pentru că ne pune în fața unei realități non-antropocentrice din care încă nu suntem gata să facem parte. O poezie a inocenței post-umane, a anulării granițelor dintre specii și obiecte, a alocentrismului și comuniunii. O poezie a viitorului care se adresează unui cititor din viitor?

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri