Răzvan Burleanu a obținut al 4-lea mandat de președinte al Federației Române de Fotbal. Acesta va rămâne în fruntea FRF până cel puțin în 2030, după ce a câștigat detașat duelul electoral cu Ilie Drăgan (258 – 5). El a fost votat de 258 din cei 263 de membri prezenţi la Adunarea Generală, desfăşurată la Casa Fotbalului din Capitală.
Candidatura lui Răzvan Burleanu a fost contestată în mass-media de mai mulţi oameni din fotbal, printre care şi Ilie Ştefan Drăgan şi Sorin Răducanu. Aceştia au susţinut că preşedintele în exerciţiu nu ar fi avut dreptul să mai candideze. Răzvan Burleanu se află la conducerea FRF din 2014, fiind la cel de-al patrulea său mandat consecutiv în funcţia de preşedinte al instituţiei, cu unul mai mult decât prevede statutul federaţiei.
Burleanu a explicat în mai multe rânduri că, deşi statutul FRF prevede o limită de trei mandate, regula a fost introdusă în timpul primului său mandat, care nu se ia astfel în considerare.
Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu. La momentul respectiv, el avea 29 de ani şi devenea cel mai tânăr preşedinte al FRF.



























