Consiliul Municipal va acorda, la cerere, scutiri la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren copiilor orfani de ambii părinţi, în vârstă de până la 18 ani sau până la 25 de ani, dacă urmează cursurile unei instituţii de învăţământ, persoanelor fizice care au în întreţinere un elev sau student care, în unul din ultimii cinci ani, a obţinut premiul I, II sau III la faza naţională sau internaţională a unei olimpiade, persoanelor fizice care au contract de voluntariat încheiat cu Consiliul Municipal pentru prestarea de activităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă. Această ultimă categorie de persoane beneficiază de o scutire în limita a 10 lei de persoană lunar. În baza Codului Fiscal, Consiliul Local va acorda, la cerere, scutire la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren persoanelor fizice în vârstă de peste 60 de ani, care au un venit lunar mai mic decât salariul minim pe economie şi primesc ajutor social. Totodată, beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădiri persoanele care în 2014 vor efectua, pe cheltuială proprie, lucrări de reabilitare pentru creşterea performanţei energetice a locuinţelor sau lucrări de reabilitare a clădirilor pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale. Scutirea pe o perioadă de şapte, respectiv cinci ani se acordă de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor finalizării lucrărilor de reabilitare. Totodată, botoşănenii care vor achita impozitele şi taxele locale până pe 31 martie, vor beneficia de o bonificaţie de 10%.
