„Se face o centralizare la nivel naţional în ceea ce priveşte posibilitatea autorităţilor locale de a susţine financiar aceste proiecte, iar în urma acestei analize în ceea ce priveşte
posibilitatea UAT-urilor de a se împrumuta, ministerul, în calitate de autoritate de management, va lua o decizie în ceea ce priveşte continuarea proiectelor” a declarat Cornel Herghelegiu, directorul Direcţiei de Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei Botoşani. Astfel, ministerul efectuează o analiză la toate proiectele de investiţii derulate de unităţile administrativ-teritoriale cu fonduri europene. Iar în funcţie de rezultatele acestei analize, practic, vor fi stabilite proiectele care vor primi finanţare pentru a putea fi finalizate. Municipalitatea aşteaptă răspunsul Ministerului Dezvoltării în legătură cu posibilitatea includerii proiectului vizând reabilitarea Teatrului Eminescu în exerciţiul financiar 2016-2020.


























