După două luni şi jumătate de criză, vaccinul hexavalent, care-i fereşte pe micuţi de o serie de boli grave, revine în cabinetele medicilor de familie. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că circa 125.000 de doze vor fi distribuite direcţiilor de sănătate publică, Botoşaniului revenindu-i aproximativ 2.000. În toată ţara, peste 45.000 de nou-născuţi au rămas nevaccinaţi de la începutul lunii martie, când vaccinul a dispărut din farmacii şi din cabinetele medicilor. Atunci, oficialii Ministerului Sănătăţii spuneau că producătorul a întrerupt furnizarea în România din cauza lipsei stocurilor. La jumătatea acestei luni, livrarea a fost reluată, motiv pentru care toţi bebeluşii rămaşi nevaccinaţi vor fi imunizaţi în zilele care urmează. Vaccinul hexavalent va fi aplicat copiilor de două, patru şi unsprezece luni. Acesta le asigură micuţilor protecţie în faţa unor maladii precum tetanosul, poliomielita, difteria, hepatita B, pneumonia şi meningita. Ultima tranşă de vaccin hexavalent, de 107.000 de doze, a fost livrată în luna ianuarie, însă s-a dovedit a fi insuficientă. Marea problemă este că ministerul nu poate face stocuri din cauza termenului de valabilitate scăzut al produsului medical.
