Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a ajuns în urmă cu puțin timp la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), secția militară, pentru a fi audiat.
Direcția Națională Anticorupție a anunțat că generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării, a fost informat marți că are calitatea de suspect într-un dosar penal instrumentat de procurorii militari. Acesta este acuzat de complicitate la uzurparea funcției, într-o cauză care vizează suplimentarea unor locuri finanțate de la buget pentru o facultate din București.
La ieșirea de la DNA, șeful Statului Major al Apărării nu a dorit să facă declarații despre acuzațiile aduse.
Conform procurorilor militari, în iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță ar fi înlesnit emiterea și semnarea unei solicitări oficiale către Ministerul Educației de către general-locotenent Iulian Berdilă, locțiitor pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării.
Anchetatorii susțin că demersul ar fi fost realizat cu depășirea atribuțiilor conferite de lege, întrucât competența privind astfel de solicitări aparținea exclusiv Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Potrivit DNA, documentul transmis către Ministerul Educației ar fi stat la baza deciziei de suplimentare cu 20 de locuri finanțate de la buget. În urma acestei măsuri, candidați admiși inițial pe locuri cu taxă ar fi fost promovați pe locurile nou create și finanțate de stat.
Procurorii susțin că astfel ar fi fost afectate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale și ar fi fost creat un folos necuvenit pentru cei 20 de beneficiari ai măsurii. De asemenea, DNA precizează că, după finalizarea studiilor, trei dintre acești candidați urmau să fie încadrați ca ofițeri în cadrul Ministerului Apărării Naționale.



























