În această perioadă, Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” are în atenţie seniorii. Intrate în tradiţia instituţiei, cursurile de limba engleză şi IT vor fi reluate şi în această toamnă. Astfel, în săptămâna 19 – 23 septembrie, seniorii, dar nu numai, sunt invitaţi la Mediateca de pe Pietonalul Unirii, pentru a se familiariza cu tainele limbii lui Shakespeare. Înscrierile pentru cursul de engleză se fac până pe data de 16 septembrie, la sediul bibliotecii. În săptămâna 26 – 30 septembrie, tot la Mediateca de pe Pietonalul Unirii, se va derula o nouă serie de cursuri de inițiere în tainele calculatorului și Internetului. Toți cei interesați sunt așteptați să se înscrie la curs la sediul Bibliotecii Județene “Mihai Eminescu” Botoșani, până vineri, 23 septembrie. Cursurile sunt gratuite și se adresează începătorilor. După desfășurarea acestor două serii, cursurile vor fi reluate în săptămânile următoare, pentru aprofundarea cunoștințelor

























