Duminică, de la orele 11:00 şi 12:30, copiii, însoţiţi de părinţi sau bunici, sunt invitaţi la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” pentru a viziona spectacolul „Sarea în bucate”, după Petre Ispirescu. Regia este semnată de
regretatul actor Mihai Costăchel, scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu iar muzica este compusă de Constantin Panaite. Din distribuţie fac parte actorii Ibica Leonte, Mihaela Ştempel, Anamaria Chelaru, Florin Iftode, Claudiu Gălăţeanu, Marius Rusu, Cristinel Onofrei şi Ioan Cristian Costăchel. „Vă invităm să vizionaţi un spectacol în care veţi descoperi iubirea şi dragostea faţă de părinţi şi adevăr dar şi minciuna şi făţărnicia”, este punctul de vedere al conducerii instituţiei de cultură.Preţul unui bilet de intrare la spectacol este de 7 lei.


























