Potrivit primarului Mihai Asiminicesei, noul sistem de alimentare cu apă urmează să fie predat societății Nova Apaserv. În plus, în perioada următoare va fi demarat un nou proiect, în valoare de 2,5 milioane euro care va rezolva problema apei în toată localitatea Roma.
Prima etapă este finalizată. 400 de gospodării au acces la apă, în perioada imediat următoare vor încheia contractele cu Nova Apaserv. Urmează să scoatem la licitație al doilea proiect care va cuprinde toate străzile din Roma, racordarea tuturor gospodăriilor. Este un proiect în valoare de 2,5 milioane euro. Avem toate avizele, am transmis documentația la Ministerul Dezvoltării și aștept să semnez contractul de finanțare. Voi scoate la licitație proiectarea plus execuția și sper să începem lucrările cât mai repede. Noi am prevăzut un termen de un an și jumătate”, a spus primarul Mihai Asiminicesei.
Autoritățile locale din comuna Roma încearcă să obțină o finanțare și pentru un sistem de canalizare. Este vorba de o investiție estimată la 66 de milioane lei.