Teatrul „Vasilache” vă invită să vizionaţi în premieră spectacolul Nelu GâscăNeluʼ

O nouă premieră la Teatrul „Vasilache”

Vă invităm să vizionaţi în premieră spectacolul Nelu GâscăNeluʼ în zilele de:

– joi, 10 noiembrie 2022, de la ora 18:00

– sâmbătă, 12 noiembrie 2022, de la ora 11:00

– duminică, 13 noiembrie 2022, de la ora 11:00 şi 12:30

Spectacolul „Nelu GâscăNeluʼ” , în regia lui Florin Iftode, autor text Maria Gornic, muzica Kevin MacLeod, asistent regie Alin Gheorghiu, scenografia Gelu Rîşca, îi are în distribuţie pe îndrăgiţii actori:

Renata Voloşcu

Oana Asofiei

Ioana Buta

Adelina Cojocariu

Cosmin Tanasă

Andrei Bordianu

„Spectacolul Nelu GâscăNeluʼ prezintă păţaniile unui pui de gâscă lăudăros, adoptat de doi vecini nostimi. Din cauza lăudăroşeniei lui, Nelu GâscăNeluʼ era cât pe ce să fie făcut friptură de către doamna Vulpe. Însă, cum „prietenul la nevoie se cunoaşte”, Măriuca, o fetiţă cumsecade şi prietena gâscănelului, îl salvează pe acesta din ghearele doamnei Vulpe.

Vă invităm să vizionaţi un spectacol interactiv, cu păpuşi şi actori, din care copiii vor învăţa că „lauda de sine, nu miroase-a bine!” Florin Iftode – regizorul spectacolului.

Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani

Preţul unui bilet de intrare la spectacol este de 20 lei.

Biletele sunt puse în vânzare de marți până vineri, la agenția teatrului, între orele 10:30 și 12:30, dar și în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului. Intrarea la spectacol se face cu jumătate de oră înaintea începerii acestuia.

(Visited 2 times, 1 visits today)