Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, de 31 și 34 de ani, din municipiul Botoșani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit faptul că aceștia, în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 2024, în timp ce se aflau în scara unui imobil, din municipiul Botoșani, împreună cu victima, un bărbat de 49 de ani, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Cele două persoane bănuite de comiterea faptelor au fost identificate și conduse la sediul poliției, unde, ulterior față de acestea a fost dispusă măsura reșinerii pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul I.P.J. Botoșani.
Ulterior, în urma probatoriului administrat, dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativă de omor.