Botoşănenii care nu au încredere în sistemul medical românesc se pot trata peste graniţă, aproape în orice ţară din Uniunea Europeană, indiferent de afecţiune, însă doar dacă dispun de bani. Asta pentru că, prin directiva privind asistenţa medicală transfrontalieră, intrată în vigoare în octombrie anul trecut, sumele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate sunt la nivelul tarifelor stabilite în ţară, fiind printre cele mai mici din UE. Diferenţa, suportată de pacient, ajunge chiar şi la câteva mii de euro, în funcţie de ţara aleasă. În plus, doritorii trebuie să plătească integral serviciile medicale străine de care beneficiază, urmând ca la întoarcerea în ţară să primească banii. O operaţie de glaucom, de exemplu, costă aproximativ 1.500 de euro, iar o operaţie de neurochirurgie ajunge la 18.000 de euro, pacienţii recuperându-şi 700-800 de euro, respectiv 7-8.000 de euro.
