Municipalitatea a dispus o serie de verificări în ce priveşte atribuirea lucrărilor privind nocturna stadionului municipal. De asemenea, edilii au participat la discuţii cu conducerea Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement în ce priveşte proiectantul. „Ne-am ridicat semne de întrebare în momentul în care am avut valoarea totală a proiectului, de 1,6 milioane de euro. Este cel mai mare preţ din ţară” a precizat viceprimarul Cosmin Andrei, adăugând că acest preţ ar putea fi scăzut cu până la 20%.
