VEZI ȘTIREA ÎN FORMAT VIDEO
Primul lot al Drumului Strategic din județul Botoșani a fost recepționat, miercuri, cu jumătate de an mai devreme față de termenul prevăzut în contract.
Este vorba despre 30 de kilometri de drum județean, din care 6 km pe raza județului Iași, a căror modernizare a fost realizată de Asocierea de firme formată din Danlin XXL – Dragoș Invest.Lucrările s-au desfășurat pe două sectoare: primul pe ruta Șipote (jud. Iași) – limita de județ – Rediu – Răuseni – Călărași și al doilea pe traseul Dângeni – Mihălășeni.
La evenimentul unic în istoria județului Botoșani au participat președintele Consiliu Județea Botoșani, Doina Federovici și omologul de la Iași, Costel Alexe, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord – Est din Piatra Neamț, Vasile Asandei, vicepreședinții Consiliilor județene, directori, ingineri și funcționari publici.
„Exact în urmă cu 2 ani și 2 luni dădeam startul lucrărilor la Lotul 1 al Drumului Strategic. Pe 12 mai 2021, dumneavoastră în calitate de constructor vă angajați alături de noi, Consiliul Județean, într-o cursă de modernizare a 31 de kilometri de drum județean, 25 pe teritoriul județului Botoșani și 6 pe teritoriul județului Iași. Era o investiție mult așteptată de către locuitorii celor două județe, în special de cei din sudul județului Botoșani. Doar în cele 6 comune străbătute de acest lot trăiesc 20.000 de locuitori. Atunci, puțini mai erau cei care credeau că vom putea recupera timpul pierdut și că vom duce cu brio la capăt această investiție, finanțată în proporție de puțin peste 50% din fonduri europene. Printre aceștia au fost colegii din Consiliul Județean și bineînțeles reprezentanții constructorului. Împreună am reușit să trecem peste toate obstacolele ivite în acești 2 ani și 2 luni. Am reușit să găsim soluțiile potrivite pentru toate problemele pe care le-am întâmpinat și care nu au fost puține. Deși am pornit ultimii această investiție majoră, am reușit să fim, acum, cel mai avansat proiect de infrastructură finanțat prin POR din Regiunea de Nord-Est. De aceea, vreau să mulțumesc echipei Consiliului Județean care a depus toate eforturile pentru realizarea investiției, constructorului pentru profesionalismul de care a dat dovadă, dirigintelui de șantier și supervizorilor care au fost mereu alături de acest proiect și au monitorizat lucrările, proiectantului care a asigurat asistența tehnică necesară. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc partenerului nostru din cadrul acestui contract, Consiliul Județean Iași, pentru colaborarea excelentă pe care am avut-o, și ADR Nord-Est, unde am găsit deschiderea de care aveam nevoie.
Nu vreau să trec cu vederea aportul adus de primarii celor șase comune străbătute de acest lot, care, nu de puține ori, au jucat un rol de diriginte de șantier, și au căutat alături de constructor cele mai adecvate soluții pentru ca acest drum să fie realizat în cele mai bune condiții”, a declarat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.
Șefii celor două județe sunt convinși că această investiție va accelera dezvoltarea comunităților. Pe lângă traficul în siguranță, pentru administrațiile celor două județe, dar și pentru administrațiile locale, o infrastructură solidă poate atrage mai mulți investitori care să constribuie la creșterea nivelului de trai.
Recent a fost recepționat și lotul al treilea, în lungime de 25,8 km, pe ruta Blândești – Cerchejeni – Sulița – Cheleș – Lunca – Cernești – Todireni.
La lotul al doilea, lucrările sunt realizate în proporție de peste 90%. Are o lungime de 51,1 km și leagă localitățile Răuseni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești.
Drumul Strategic, în lungime de 106 km, este un proiect cu impact major asupra județului Botoșani. Investiția, estimată la 115 milioane de euro, este finanțată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, care a alocat 70 de milioane de euro, iar diferența reprezintă contribuția Consiliului Județean Botoșani. Pentru cei 6 km de pe raza județului vecin, Consiliul Județean Iași a contribuit cu 2 milioane de euro.