Se asfaltează primul drum de piatră, din lotul celor 5 pentru care Consiliul Județean Botoșani a obținut finanțare în vederea modernizării, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Autoritățile au dat startul modernizării Drumul Județean DJ293A, Viișoara – Viișoara Mică – Coțușca, drum care va scurta cu 10 km distanța între Coțușca și Darabani și va asigura un confort mai mare locuitorilor din zonă.
Reprezentanții Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, în prezența președintelui Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a vicepreședintelui Dorin Birta și a dirigintelui de șantier, au predat constructorului amplasamentul drumului pentru demararea lucrărilor de modernizare.
„Pentru drumul Coțușca – Viișoara, Consiliul Județean Botoșani, a obținut, în cadrul Programului Național de Investiții «Anghel Saligny», o finanțare de peste 23,3 milioane de lei, la care se adaugă o cofinanțare de aproximativ 600 de mii de lei. Modernizarea drumurilor de piatră din județ a fost unul dintre angajamentele pe care le-am luat, iar ceea ce am promis se materializează astăzi prin demararea lucrărilor. Acest drum va asigura atât confortul locuitorilor din zonă, dar va scurta și distanța dintre Coțușca și Darabani cu aproximativ 10 kilometri”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
La eveniment au participat o parte dintre consilierii județeni, dar și primarii comunelor Viișoara și Coțușca, Laurențiu Râmbu și Viorel Ciobanu, care apreciază că aceasta este una dintre cele mai urgente și importante investiții din zonă.
Pentru drumul Coțușca – Viișoara, Consiliul Județean Botoșani, a obținut, în cadrul Programului Național de Investiții «Anghel Saligny», o finanțare de peste 23,3 milioane de lei, la care se adaugă o cofinanțare de aproximativ 600 de mii de lei.
„La fel ca și la celelalte investiții, solicităm constructorului să facă lucrări de calitate, pentru că ne dorim o infrastructură rutieră care să nu pună niciun fel de problemă participanților la trafic și să reziste în timp. Este un proiect mult așteptat de către locuitorii celor două comune și sper ca implementarea lui să aducă noi oportunități de dezvoltarea zonei”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean.
Conform contractului de execuție, cei 6 km vor fi asfaltați în următoarele 18 luni. Structura drumului este formată dintr-un strat de balast de 25 de centimetri și unul de piatră spartă de 15 centimetri, peste care se vor așterne două straturi de asfalt de 10 centimetri.
În această săptămână va începe și modernizarea DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C.
Celelalte sectoare de drum ce vor fi modernizate prin Programul Național „Anghel Saligny” sunt în diferite faze ale licitațiilor. În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, consiliile județene au primit, fiecare, câte 140 de milioane de lei, echivalentul a peste 28 de milioane de euro.
În județul Botoșani, prin acest se vor moderniza 40 de kilometri de drumuri județene care, în acest moment, sunt de piatră.